“Am 70 de ani. Am fost professor. Nu mai stiu cum ma cheama dar stiu multa literatura. Stiu ca am fost prieten cu toate personajele. Am stat si m-am hranit la aceeasi masa cu ele, le-am ascultat toate dialogurile, nu le-am ajutat, le-am lasat sa fie. Ce-am facut pana acum?...Am invatat multe reactii...stiu acum ca h2o nu inseamna doar apa, inseamna mult mai mult, doi atomi de hidrogen si unul de oxigen...sunt fericiti impreuna, asa cum sunt eu acum. Am in geanta asta multa gramatica. Nu vreau sa o arunc sau sa o parasesc undeva langa o punga de plastic pe care scrie “salvati natura”. Ocup loc acolo unde ma duc dar nu si sansa. Ocup locul asta pentru ca pe ferestra de langa scrie ce am vrut intotdeauna sa stiu: cum sa introduc intregii in fractie. Haina mea arata asa pentru ca de treizeci de ierni vreau sa imi dau seamna unde trebuie sa ma opresc. Plec la aceeasi ora de langa banca asta si ajung cand trebuie sa pasesc pe umbra acelei cladiri. Oare niciodata nu se va termina? Nu mi se vor rupe niciodata pantofii? De uitat...m-au uitat...As fi vrut insa sa scrijelesc pe catedra veche un singur cuvant “adio”, poate asa si-ar fi dat seama ca am plecat si ca nu ma mai intorc...”
...pana si scaunele incep sa se toceasca...
...apartinand lui, cel ce astepta langa presa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu