Potrivit celor care saruta

Potrivit celor care saruta, ai plecat demult. Am auzit ca ai calcat pe toate cararile nestiute. Ai lasat o urma in spate totusi, te-am recunoscut dupa privirile lasate printre frunze. Murmurau triste parca melodia pe care ai dansat prima data singur “You have to hide your love away”. Intr-un satuc uitat de lume, mancat de vata de zahar ai lasat o carte de vizita care purta pe umeri o amintire din Sahara. Era ascunsa intr-o casuta de pe malul unui lac plin de framatarile tuturor innecati in ganduri. Dintr-un sertar albastru, un visator cu ochii negrii mi-a soptit cuvintele pe care le scriai intr-un jurnal ars de atatea vise. Ti-am gasit ascunzatoarea, intr-un munte singuratic de pe plaja vestejita a unei insule din Pacific. Am vazut in larg amintirile plutind pe care le-ai innecat la o criza nimicitoare .
Acum stau si astept langa podul ce face legatura intre lumea pe care o urasti si cea pe care ai visat-o, ce trece peste mii de suflete uitate in urma...Mi s-a spus ca ai sa apari in coltul orizontului in momentul in care soarele va disparea...Astepti de mult momentul asta in care vei scrijeli pe palma cifra stelelor pe care vrei sa le vizitezi si momentul in care vei privi spre pod si vei gasi nimic mai mult decat strigate ofilite de atata asteptare...

Monolog catre destinatie

“Am 70 de ani. Am fost professor. Nu mai stiu cum ma cheama dar stiu multa literatura. Stiu ca am fost prieten cu toate personajele. Am stat si m-am hranit la aceeasi masa cu ele, le-am ascultat toate dialogurile, nu le-am ajutat, le-am lasat sa fie. Ce-am facut pana acum?...Am invatat multe reactii...stiu acum ca h2o nu inseamna doar apa, inseamna mult mai mult, doi atomi de hidrogen si unul de oxigen...sunt fericiti impreuna, asa cum sunt eu acum. Am in geanta asta multa gramatica. Nu vreau sa o arunc sau sa o parasesc undeva langa o punga de plastic pe care scrie “salvati natura”. Ocup loc acolo unde ma duc dar nu si sansa. Ocup locul asta pentru ca pe ferestra de langa scrie ce am vrut intotdeauna sa stiu: cum sa introduc intregii in fractie. Haina mea arata asa pentru ca de treizeci de ierni vreau sa imi dau seamna unde trebuie sa ma opresc. Plec la aceeasi ora de langa banca asta si ajung cand trebuie sa pasesc pe umbra acelei cladiri. Oare niciodata nu se va termina? Nu mi se vor rupe niciodata pantofii? De uitat...m-au uitat...As fi vrut insa sa scrijelesc pe catedra veche un singur cuvant “adio”, poate asa si-ar fi dat seama ca am plecat si ca nu ma mai intorc...”

...pana si scaunele incep sa se toceasca...

...apartinand lui, cel ce astepta langa presa...