Rascrucea

Vocile oamenilor disparuti ii stateau acum in cale.Nu se mai putea opri din alergat.Tot ce o inconjura incepea sa dispara,lasand loc unui imens zid intunecat si rece.Privirea nu o mai putea ajuta,nu mai putea patrunde un asemenea decor.Ceata,a carei culoare era singura care se mai putea distinge,o invaluia,parca vrand sa ii ia respiratia.Deasupra,luna se lupta din rasputeri sa ii lumineze calea,sa ii incalzeasca imaginea intunecata ce isi facea loc sub privirea ei.

Avea totusi de ales,putea sa ramana acolo,sa astepte,sa vada daca ceva bun isi va lasa urma pasului,sa vada daca cineva sau ceva o va ajuta sa scapte din lanturile propriului vis.Putea insa sa mearga mai departe , sa infrunte necunoscutul ,indiferent de ceea ce va intalni.Mintea ei nu se putea opri,incerca sa gaseasca o cale de iesire dar gandul o ducea tot la sufletele care erau la fel ca ea,pierdute,parasite intr-o negura de nepatruns.

Vocile lor erau cele care o adusesera aici,cele care ii sopteau neincetat rugamintile.Voiau sa fie salvate,sa se intoarca din nou la realitate.Si ea voia acelasi lucru.Venise aici sa le salveze,dar tot ce a facut a fost sa cada in aceeasi plasa a nepasarii, a intunericului.Tot ce dorea acum era sa se salveze.Voia sa aduca din nou imaginea realitatii in jurul ei.

Mergand in continoare prin necunoscut a inceput sa simta cum corpul ii ingheata.Nu se mai putea opri din tremurat si cazu neajutorata pe calea care o urma.Incerca sa deschida ochii sa vada ce se intampla in jurul ei,dar tot ce a putut sa desluseasca a fost o lumina puternica care a facut-o sa se trezeasca din ameteala pe care decorul rece i-o provocase.

Si-a dat seama ca vocile celor pierduti nu ii mai invadau drumul, dar a inteles ca ceea ce trebuie sa faca este sa ii salveze chiar daca va simti acelsi lucru de fiecare data cand va intra in vis.